campanie campanie
Psihologie

Psiholog Marcel Nițan. Stresul la locul de muncă (2): strategii de diminuare a stresului

Așa cum menționam în prima parte a articolului, stresul la locul de muncă este cauzat, în principal, de o serie de factori, cum ar fi: venituri apreciate ca nesatisfăcătoare; sarcini de muncă excesive sau considerate sub nivelul potențialului ori plictisitoare; oportunități reduse de promovare sau dezvoltare; lipsă de sprijin social.

În continuare, vor fi prezentate câteva metode prin care poate fi controlat stresul ocupațional:

Identificați și monitorizați factorii de stres. Deși s-ar putea să nu fie foarte comod, puteți completa, timp de o săptămână sau două, un jurnal (poate fi pe hârtie, poate fi o aplicație pe dispozitivul mobil) care vă permite să identificați situațiile în care simțiți foarte mult stres și felul în care răspundeți la acestea. Notați gândurile, emoțiile, informațiile despre mediu (inclusiv persoanele implicate), starea fizică și modul în care ați reacționat. Ați ridicat vocea? Ați fumat sau ați consumat cafea? Ați luat o pauză? Notând și analizând aceste lucruri vă poate ajuta să identificați anumite tipare printre factorii dumneavoastră de stres și reacțiile dumneavoastră la aceștia.

Stabiliți limite. Digitalizarea lumii contemporane ne poate face să resimțim presiunea de a fi disponibili 24 de ore pe zi. Încercați să delimitați viața profesională de cea personală. De exemplu, puteți stabili o regulă să nu verificați acasă, seara, emailul de serviciu sau să nu răspundeți la telefon în timpul cinei. Deși oamenii au preferințe diferite atunci când vine vorba despre cât de mult își îmbină munca cu viața de acasă, crearea unor granițe clare între aceste domenii poate reduce stresul provocat de potențialul conflict dintre viața profesională și cea personală.

Învățați să vă relaxați. Tehnici precum meditația, exercițiile de respirație profundă și mindfulness(conștientizarea momentului prezent, obținută prin observarea activa experiențelor și gândurilor actuale fără a le judeca) pot ajuta la diminuarea stresului. Începeți prin a vă concentra câteva minute în fiecare zi pe o activitate simplă precum respirația, mersul pe jos sau savurarea unei mese. Abilitatea de a vă putea concentra în mod intenționat pe o singură activitate fără a vă lăsa distrași se va dezvolta pe măsură ce o practicați și veți descoperi că o puteți aplica în mai multe domenii ale vieții dumneavoastră.

Solicitați ajutor. Cererea și acceptarea ajutorului din partea prietenilor de încredere și a membrilor familiei vă poate îmbunătăți capacitatea de a gestiona stresul. Dacă stresul de la locul de muncă vă copleșește, este posibil să doriți să discutați cu un specialist din domeniul sănătății mintale care vă poate ajuta să gestionați mai bine stresul și să schimbați comportamentele dezadaptative.

MuieLojigan MuieGicu MuieMischian
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS