Fotbal

Sticla Arieşul Turda se deplasează pentru confruntarea cu ACS Olimpic Cetate Râşnov

Sticla Arieşul Turda întâlneşte sâmbătă, 15 septembrie, în deplasare, ACS Olimpic Cetate Râşnov. Meciul va conta pentru etapa a IV-a a Ligii a III-a la fotbal, Seria a V-a şi va începe la ora 17.
ACS Olimpic Cetate Râşnov, care sezonul trecut s-a clasat pe locul 8 în clasamentul Seriei I, a bifat în această ediţie de campionat o singură victorie. Braşovenii au fost învinşi în prima etapă la Miercurea Ciuc, apoi s-au impus în faţa celor de la Avântul Reghin, iar în etapa a III-a au fost răpuşi de „viruşii verzi”.
Cu un total de 3 puncte, Cetate Râşnov ocupă locul 13 în clasamentul seriei a V-a, în timp ce turdenii se află pe locul 9 cu un punct mai mult.
Nu mai puţin de şapte jucători au plecat de la Cetate Râşnov la finele sezonului trecut, printre care şi mijlocaşul Bogdan Minciună. Au venit, însă, goalkeeperul Daniel Mutu, transferat de la ACS SR Braşov, şi mijlocaşul central Şerban Moraru.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS