<
Actualitate

Ziua Eroilor marcată la Turda

Tradiția românească consemnează ca la Praznicul Înălțării Domnului, să comemorăm Ziua Eroilor, moment de pomenire a celor căzuți pe toate câmpurile de luptă, pentru credință, liberatate, apărarea țării şi întregirea neamului.

Dacă în anii trecuți, Ziua Eroilor era marcată de evenimente cu defilări ale militarilor, depuneri de coroane și discursuri ale autorităților, anul acesta datorită pandemiei memoria eroilor a fost sărbătorită printr-un moment religios și depunere de coroane.

Cristian Matei, primarul municcipiului Turda: „Gândul nostru merge astăzi spre Eroii neamului nostru, cărora le datorăm ceea ce suntem acum. Cu multă recunoștință ne-am rugat pentru odihna sufletelor lor, în această zi atât de importantă și din punct de vedere religios, Ziua Înălțării la cer a lui Iisus Hristos. Dumnezeu să aibă în pază sufletele tuturor celor care s-au jertfit pentru binele urmașilor lor. Cinste Eroilor neamului românesc!”

Ziua Eroilor se sărbătorește în Ziua de Înălțare, o sărbătoare importantă pentru români, datorită Decretului-lege 1693/4 din Mai 1920, dar și a Tratatului de la Versailles, acolo unde țările beligerante s-au obligat, o dată cu semnarea tratatului, la întreținerea mormintelor ostașilor ce au fost îngropați pe teritoriile statelor respective. De asemenea, țările beligerante s-au obligat și să întrețină monumentele comemorative de război ce au fost dedicate bărbaților și femeilor ce au murit în timp ce serveau în forțele armate. Ziua Eroilor, mai exact ziua pomenirii eroilor, în aceeași zi cu Înălțarea Domnului a fost hotărâtă și de Sfântul Sinod în 1920 și ulterior consfințită prin două hotărâri sinodale în anii 1999 și 2001 drept sărbătoare națională bisericească.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS