<
Actualitate

Parohia „Sâncrai” a donat 50 de combinezoane Spitalului Municipal din Câmpia Turzii

Hulită peste măsură în ultimele săptămâni, batjocorită de foarte mulți oameni, iată că Biserica își păstrează verticalitatea. Ajută omul când are nevoie. Adevărată fața a bisericii s-ar transpune prin cuvintele Fericitului Augustin care spunea: „Dacă un om îți face rău, iarta-l ca să nu fie doi oameni răi”. Cam asta se întâmplă în situația de față. Biserica din comunitatea noastră își ajută aproapele.


Parohia nr. 3 din Sâncrai prin preoții Alin Mazăre și Rusu Vasile precum și prin credincioșii parohiei, au pus mână de la mână și au făcut o mare milostenie. În aceste vremuri tulburi, când suferim atâta trupește, dar mai ales sufletește, iată că „oamenii lui Dumnezeu”, în afara faptului că se roagă pentru noi, mai și ajută prin diverse mijloace societatea greu încercată.

„Felicitări sincere preoților Alin Mazăre, Rusu Vasile și credincioșilor de la Parohia 3 Sâncrai, pentru donația făcută către Spitalul Municipal. Vă mulțumesc în numele lor. Ați dovedit că sunteți alături de comunitate și parte din ea.” A spus edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan.

Parohia „Sâncrai” a donat 50 combinezoane de protecție în valoare de 2500 lei personalului de la Spitalul Municipal Dr. Cornel Igna.

Felicitări pentru inițiativă Pr. Mazăre și Pr. Rusu. Felicitări tututor credincioșilor parohiei pe care o conduceți!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS