Vizibil emoționat, primarul muncipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a ținut o alocuțiune în fața tuturor celor prezenți, declarând că, deși a purtat...
Sărbătorită cu mare fast, fiind invitat un sobor de preoți, în frunte cu Înalt Preasfințitul Andrei Andreicut, care a sfințit noua locație,...
Tânăr, carismatic, în vârsta de 23 de ani, cu lipici la fete, pasionat și serios în munca pe care o desfășoară, Dano,...
Cu toții știm cât de important este educația și cultura într-o societate, iar când vorbim de cultură automat ne ducem cu gândul...
Uleiul Luna Solai a reușit și în acest an să primească certificatul de Furnizor Regal (furnizor al Casei Regale). În urmă...
În data de 11 martie, Câmpia Turzii a avut doi reprezentanți de seamă, tată și fiu, la cel mai important maraton din...
Consiliul local al municipiului Turda a aprobat, luni, 12 martie, deplasarea unei delegații în Serbia, în perioada 16-18 martie, dând curs invitației...
Vizibil emoționat, pentru prima dată în fața unui interviu, Sorin Cristurean ne-a povestit puțin din viața lui, până la această vârstă! Este...
Beneficiarele Centrului de îngrijire la domiciliu au primit mărțișoare, flori și cadouri din partea coordonatorului centrului de îngrijire la domiciliu, Pr. Aurelian...