Jertfa – de Ancuța Poruțiu Adi
În ramă stă tăcerea răstignită,
Un trup plecat, o viață oferită,
Legată-n taină, fără glas, fără apărare,
Jertfa nu strigă… ea doare.
Cu capul plecat și pașii opriți,
În ochii nevăzuți — ani irosiți,
Dar nu e teamă, nici fugă, nici vină,
Ci doar o liniște grea… divină.
E mielul tăcut dintr-un gând uitat,
Simbol al celui ce tot a dat,
Fără să ceară, fără să știe
Că jertfa lui devine veșnicie.
În spatele ramei, un adevăr crud:
Cei mai puternici… tac și se pierd,
Și chiar legați, cu sufletul frânt,
Ei se ridică prin jertfă — mai sfânt.
Ancuța Porutiu Adi -aprilie 2026
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
